Fericirea sau nefericirea în cuplu

Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; Efeseni 5:22.

Am ales azi acest subiect datorită faptului că văd în jurul meu tot mai multe perechi care divorţează, tot mai multe perechi nefericite, iar unii bărbaţi (sau femei) chiar nu ştiu ce înseamnă să fii fericit/ă, datorita faptului că niciodată nu au fost fericiţi în viaţa de cuplu.

Acest verset este preferatul multor bărbaţi. Femeia trebuie să fie supusă; că doar aşa zice Biblia. Mulţi înţeleg prin asta să se poarte ca nişte dictatori cu soţiile lor, să le ignore, să facă doar ce îi taie capul, să îşi înşele soţia, etc. Femeia în general va suferi trăind o astfel de viaţă. Multe femei ajung astfel să fie mai fericite când divorţează sau când rămân văduve (spun asta din cazuri pe care le cunosc).

Hai să vedem ce vrea să spună acest verset. Prin supunere se înţelege ascultare, respect faţă de soţ, iubire (fără de care nu ştiu de ce s-ar căsători)..., dar toate acestea au legătură cu versetul următor: Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, Efeseni 5:25. şi Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Efeseni 5:28. Ei bine asta cam omit bărbaţii să facă... Păi hai să vedem cum a iubit Hristos biserica? A iubit-o cu preţul vieţii. Cum îşi iubesc bărbaţii trupul? Păi, îl îngrijesc, au grijă să nu se rănească, etc. Ei bine tot aşa trebuie să ne iubim soţiile, ca pe noi înşine. Aşteptăm respect din partea lor, iubire, supunere, dar noi oare împlinim partea noastră de responsabilitate? Aceste versete sunt cheia fericirii într-o viaţă de cuplu, şi dacă o să privim atenţi la cei care nu sunt fericiţi vom vedea că aceasta se întâmplă datorită faptului că nu respectă aceste versete, care au fost scrise tocmai ca să ne înveţe cum să fim fericiţi într-o familie. Nu putem să trăim de capul nostru, neglijând soţia. Dacă o neglijăm, nu-i dăm atenţie, nu o respectăm, nu o iubim, nu îi ascultăm părerile, nu o sprijinim la nevoie, etc, cum ne aşteptăm atunci să fie supusă, să ne respecte, să ne iubească. A iubi pe cineva ca pe tine însuţi înseamnă a te comporta cu el/ea, aşa cum ai vrea să se comporte cineva cu tine. Şi mai este ceva. Iubirea nu este numai o emoţie (acea emoţie care ne atrage la început), ci şi o decizie. Decizi să iubeşti pe cineva indiferent de  cât de greu va fi în viaţă, să fii lângă el/ea toată viaţa (indiferent de cât de mult se poate schimba cu trecerea anilor), să-i iubeşti inima/sufletul mai mult decat aspectul fizic. Vreţi să fiţi într-adevăr fericiţi? Sau de fapt vreţi să fiţi doar cei iubiţi şi ascultaţi de celălalt fără să lăsăm nimic de la noi? Iubirea înseamnă şi renunţare. Fiecare parte trebuie să renunţe la anumite obiceiuri/lucruri dacă asta afectează perechea.

Este greu? Depinde. Dacă suntem egoişti şi vrem totul de la celălalt şi nimic de la noi atunci este imposibil. Dacă iubim şi vrem fericirea cuplului atunci nu trebuie decât să decidem să iubim cealaltă persoană şi să ne comportăm cu ea ca şi cum ar fi parte din noi. Iubirea nu vine şi trece cum spun mulţi (aia nu este iubire). Iubirea este sau nu este, iar dacă este ea va rămâne pe viaţă.

Trăind în mijlocul celor necredincioşi.

Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Romani 1:28.

Acesta este răspunsul pentru toţi cei care întreabă de ce Dumnezeu permite atâtea lucruri rele. Omul s-a lepădat de Dumnezeu, iar acest lucru i-a adus libertatea de a face rău, de a trăi după egoismul lui, de a invidia, de a călca pe oricine în picioare ca el să fie mai presus de toată lumea. Cei mai mulţi găsesc de cuviinţă totuşi să dea vina pe Dumnezeu pentru orice lucru care se întâmplă în lume (cu toate că pentru toate suntem vinovaţi doar noi oamenii).

Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Romani 1:29-31.

Nu trebuie decât să privim în jurul nostru şi vom găsi că marea majoritate a celor din jurul nostru sunt caracterizaţi de unul sau mai multe obiceiuri dintre cele enumerate mai sus. Avem noi dorinţa de a schimba vreunul dintre aceste defecte? Cei mai mulţi sunt sigur că nu... iar asta nu înseamnă decât că Dumnezeu ne-a lepădat şi ne-a lăsat în voia minţii noastre blestemate. Cu toate astea cei ce trăiesc în aceste păcate se mint singuri, şi chiar încearcă să Îl mintă şi pe Dumnezeu. El a spus că dacă ne recunoaştem păcatele şi ne căim din inima noastră El ne iartă. Cât de simplu... cu toate astea câţi fac acest lucru?

Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.Romani 1:32.

Iar culmea răutăţii umane se găseşte în acest verset. Am întâlnit foarte mulţi oameni care dacă văd că nu faci lucrurile rele pe care ei le fac, te exclud din cercul lor, te batjocoresc, te umilesc, te dispreţuiesc şi chiar îţi fac rău. Nu-i aşa că în aceste condiţii este greu să trăieşti în credinţă în mijlocul unor astfel de oameni? Mai mult de atât chiar, mulţi se cred credincioşi, dar credinţa lor o arată doar prin lucruri rele. De multe ori m-am confruntat cu astfel de situaţii, şi ştiu că este greu. Dar Domnul Isus Hristos a dus crucea Sa mult mai grea şi şi-a vărsat sângele pentru păcatele noastre. Privind din această perspectivă ar trebui să ne dăm seama că acestea sunt lucruri minore. În El trebuie să ne încredem indiferent prin câte încercări trecem şi indiferent cât pot să ne batjocorească unii. Nu trebuie decât să ne amintim că El a suferit mult mai multe batjocori şi mult mai multe umilinţe, cu toate că El a fost fără păcat. În clipele grele prin care trecem trebuie să ne încredem doar în El. Iar El a spus: Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Matei 28:20.