joi, 25 septembrie 2014

Scutul nostru în vremuri grele.

Dar, Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul! Psalmii 3:3.
Într-o lume în care valorile adevărate dispar în fiecare zi câte puţin, unde egoismul (egocentrismul) pune stăpânire pe tot mai multă lume, unde banul este dumnezeul unora, unde a te îmbogăţii este mai presus decât numărul cadavrelor peste care calci, unde haina îl face pe om şi nu invers, unde se trăieşte mai mult după legea junglei şi nu după Biblie, care este speranţa noastră? Mai avem noi oare vreo speranţă? DA!!! Speranţa noastră este Dumnezeu. Speranţa noastră este cel care în fiecare dimineaţă ne deschide ochii. Dacă puterile noastre s-au terminat, dacă resursele noastre nu mai dau nici un rezultat, dacă labirintul în care ne aflăm ni se pare fără ieşire, atunci singura noastră speranţă este El. Doamne, aşa este... Tu eşti scutul nostru al celor ce credem în Tine, al celor ce vrem să te urmăm pe Tine indiferent de cât de mult ne ridiculizează unii, şi ştiţi de ce? Pentru că pe mine Dumnezeu întotdeauna m-a scos din problemele cele mai grele din care nu mai era scăpare. Doamne Tu eşti singurul care merită inima noastră. În Tine ne încredem Doamne pentru că tu eşti Stăpânul şi Salvatorul nostru.

sâmbătă, 20 septembrie 2014

Azi!!!

"fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;" Romani 1:21-22.

Dumnezeu ni s-a făcut cunoscut tuturor, aşa cum spune Biblia, inclusiv prin tot ceea ce ne înconjoară, prin creaţia Sa. Unii au ales să nu creadă în existenţa Sa căutând să dovedească că nu există (ceea ce până în ziua de azi nu au reuşit, şi nici nu or să reuşească). Problema nu sunt aceştia; problema suntem noi cei ce am ales să credem în existenţa Lui, şi am ales să îl urmăm, şi totuşi de multe ori căutăm lucruri "deşarte" şi lăsăm ca inima noastră să se întunece şi ne depărtăm de El. Ne depărtăm de Dumnezeu dar ne credem înţelepţi. În toată nebunia noastră credem că nu avem nevoie de Dumnezeu. Fără Dumnezeu suntem "nimic", "un pumn de ţărână", nimic mai mult. Şi chiar şi aşa Dumnezeu are de multe ori răbdare cu noi. Ce facem noi în schimb? Îi punem răbdarea la încercare şi tot amânăm ziua când o să-L urmăm pe El, iar de cele mai multe ori viaţa se termină brusc, şi cei mai mulţi nu mai apucă să se împace cu Dumnezeu, ajungând înaintea tronului Său de judecată atunci când nu se aşteaptă. Azi este ziua când încă putem să ne căim de păcatele noastre. Azi este ziua când încă putem să decidem că nu vrem să trăim în păcat. Azi este ziua când viaţa noastră se poate schimba. Azi suntem în viaţă! Mâine? Venim pe rând, dar plecăm pe sărite. Azi suntem încă aici. Azi!!!

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Unde mergi daca mori astazi?



Poate sunt persoane care se intreaba daca mai este ceva dupa moarte. Aceasta predica poate fi raspunsul la aceasta intrebare.