Pierderea credinţei

          În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată. 2Petru 2:20-21.

          Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla cuiva, din punctul meu de vedere, este ca odată ce a găsit calea spre salvarea sufletului, să revină la obiceiurile care aduc moartea. Fiecare persoană care a experimentat trăirea păcatului iar apoi l-a găsit pe Dumnezeu a putut să vadă că acea veche viaţă trăită în păcat era calea spre pierderea vieţii veşnice. În acelaşi fel, persoanele care nu au experimentat "naşterea din nou", sunt persoane care încă nu au experimentat "relaţia personală cu Dumnezeu". Omul prin natura sa îl caută pe Dumnezeu, dar datorită lipsei acestei relaţii personale tot caută în toate direcţiile şi până la urmă se pierd. Tot la fel se întâmplă şi cu cei care au găsit calea spre salvare dar la un anumit moment dat au pierdut direcţia. Aceste persoane sunt subiectul textului de mai sus.

          Orice persoană care îl găseşte pe Dumnezeu, în primele etape ale credinţei experimentează sentimente unice. De la o viaţă trăită la întâmplare trece la o viaţă trăită cu o direcţie bine definită, de la o viaţă trăită fără o perspectivă la o viaţă trăită pentru a câştiga premiul cel mare; viaţa veşnică. Faptele cele vechi se văd într-o lumină diferită şi simte povara acestora, fiecare lucru (gând) rău trezeşte remuşcări în aceste persoane. Interesul pentru cunoaşterea Cuvântului este foarte mare, cu alte cuvinte eşti un om nou (născut din nou). Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Ioan 1:12-13. După ce au experimentat aceste lucruri mulţi ajung să creadă că este suficient şi se depărtează încet de Dumnezeu, grijile şi nevoile primează în viaţa lor, iar răceala din sufletul lor îi duce departe de calea pe care Dumnezeu ne-a pregătit-o. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o. Matei 13:7 Sămânţa căzută între spini este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor. Matei 13:22. Problema cea mai mare este că atunci când am ales acest drum al pierzării, întoarcerea este foarte grea sau de cele mai multe ori imposibilă. Credinţa este atat de slabă încât ajung să trăiască o viaţă religioasă dar seacă. Se complac şi se amăgesc cu diferite scuze, şi adoptă exemplul struţului care îşi ascunde capul în nisip crezând că astfel nu este văzut.

          Fiecare zi din viaţa noastră trebuie să fie trăită ştiind că noi suntem fiii Celui ce a făcut cerul şi pământul, soarele şi stelele, celui căruia noi îi datorăm viaţa. Nu putem să ducem o viaţă în păcat şi să pretindem că ducem o viaţă în credinţă. Fiecare zi din viaţa noastră trebuie să fie o zi de luptă cu greutăţile vieţii dar ştiind că luptăm pentru premiul cel mare. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre. 1Petru 1:5-9. Odată ce am fost chemaţi la această credinţă, Dumnezeu a făcut partea sa; este rândul nostru să fim credincioşi şi ascultători. Este alegerea noastră dacă trăim o viaţă sfântă sau trăim după bunul nostru plac, dar de această decizie atârnă toată viaţa veşnică care ne aşteaptă. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” Matei 7:21-23.