Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om care își privește fața firească într-o
oglindă, și, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.
Iacov 1:22-24.
Suntem tentați să credem adesea că prin faptul că citim Biblia, ne rugăm, mergem la
biserică suntem cei mai buni creștini. De multe ori folosim Biblia ca pe o
oglindă, dar ca pe una retrovizoare... Vedem tot ce fac alţii rău, vedem
fiecare greșeală a celor din jurul nostru, vedem fiecare gunoi din ochii celorlalți dar bârna din ochiul nostru nu o vedem. În loc să folosim Biblia ca
să ne vedem greșelile le vedem pe cele făcute de alții. Aşa este mult mai
comod. Îndreptăm Biblia spre cineva şi începem să comparăm ceea ce el face și
ceea ce ar trebui să facă, ceea ce el este cu ceea ce ar trebui să fie. Acest
lucru îl făceau şi fariseii acum 2000 de ani. Tot aşa, orice pom bun face roade bune,
dar pomul rău face roade rele. Matei 7:17. Aceasta este dovada că suntem creștini, că suntem fiii lui Dumnezeu, că îl recunoaștem drept Domn pe Isus
Hristos, care și-a dat viața pe cruce ca noi să fim iertați de păcate. Recunoștința noastră trebuie arătată prin roadele noastre. Biblia trebuie să
fie oglinda noastră în fiecare zi. Ea ne va spune cât de departe sau cât de
aproape suntem de Dumnezeu. Toată cunoștința noastră teologică nu ne va aduce
decât judecata dacă roadele noastre nu sunt bune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va rugam sa lasati un comentariu.