În ce credem?

          După Lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare de sânge nu se dă iertare. Evrei 9:22.

          Acest verset dă explicaţia pentru care Isus a trebuit să se sacrifice pentru noi, să sufere o moarte cruntă pentru ca noi să fim salvaţi (iertaţi) de păcate. În Vechiul Testament, cine voia ca Dumnezeu să-i ierte păcatele trebuia să sacrifice un animal, cel mai curat, fără boală, cel mai gras, cu alte cuvinte unul care să fie perfect. De ce trebuia să fie sacrificat atunci Isus? Ca sângele lui să fie vărsat spre iertarea păcatelor noastre odată pentru totdeauna, ca noi să nu trebuiască să sacrificăm în fiecare an animale. Deci sângele Lui este curăţirea păcatelor noastre. Ce trebuie să facem noi ca să ne salvăm de judecata cea mare? Păi simplu; să credem în Isus care a venit să moară pentru noi. Nimic din ceea ce putem face noi "bun" nu ne poate duce la iertarea păcatelor în afară de credinţă. Asta înseamnă oare că nu contează ceea ce facem? Nicidecum. Faptele noastre dovedesc credinţa noastră şi faptul că suntem salvaţi crezând în El. Tot ceea ce facem este ca mulţumire pentru că Dumnezeu ne-a salvat de la o viaţă în păcat, robi fiind păcatului. Drept aceea, fraţilor, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta Sfintelor (Locul prea sfânt) prin sângele lui Iisus. Evrei 10:19. Faptele noastre arată dacă într-adevăr am crezut în El sau nu. Nu putem spune că noi credem în Isus dar faptele noastre sunt rele; ceea ce facem este să ne amăgim. Iubim mai mult viaţa decât pe Dumnezeu? Atunci nu am crezut niciodată în cel ce s-a dat pe cruce şi a suferit pentru ca noi să ne salvăm. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde,iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Marcu 8:35. Cu alte cuvinte, cel ce renunţă la ceea ce este în zadar, la ceea ce este trecător, la egoismul său, la plăceri murdare, acela îşi va câştiga salvarea, dar nu prin lucrarea sa ci prin credinţa în cel ce a fost crucificat, a murit şi a treia zi a înviat, ca dovadă că nu se termină totul după moarte. O credinţă superficială, falsă, ignorantă, nu ne va salva la judecata cea mare. Cel mult ne putem linişti conştiinţa, dar falsitatea noastră ne va condamna. Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte nici rece -, am să te vărs din gura Mea. Apocalipsa 3:15-16. Cu alte cuvinte, dacă am fi ori foarte credincioşi, ori nu am crede deloc, ar fi mai bine, căci El ne poate arăta Calea, dar cum nu suntem nici una, nici cealaltă, vom pieri în falsitatea şi ignoranţa noastră.

Ce îi dăm lui Dumnezeu?

            Când vei mânca şi te vei sătura şi îţi vei face case frumoase şi vei trăi în ele, când vei avea multe vite mari şi mărunte şi mult argint şi aur şi vei avea de toate la tine, vezi să nu se mândrească inima ta şi să nu uiţi de Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din Egipt din casa robiei; Deuteronomul 8:12-14. şi să nu zici în inima ta:  puterea mea şi tăria mâinii mele mi-au adus bogăţia aceasta; Deuteronomul 8:17.

          Suntem tentaţi de multe ori să gândim că avem ceea ce avem prin puterea şi munca noastră. Suntem tentaţi să credem şi să spunem la cei din jurul nostru că noi am facut tot ceea ce avem şi meritul este al nostru. În realitate munca este a noastră, dar cu voia şi ajutorul lui Dumnezeu am realizat tot ce avem. Vedem adesea cum foarte mulţi oameni în jurul nostru se zbat să facă ceva în viaţă, dar numai puţini reuşesc ceva. Mulţi pun toate astea pe seama "ghinionului" sau al "norocului". Adevărul este că fără ajutorul lui Dumnezeu nu avem nimic. În primul rând că dacă El nu ar vrea mâine nu am mai deschide ochii, nu am avea serviciu, nu am fi sănătoşi, etc. De multe ori se întâmplă ca lucrul mâinilor noastre să nu aducă roade, tot ceea ce am muncit să fie în zadar. El este singurul care poate face ca lucrul mâinilor noastre să dea roade. Un ţăran îşi seamănă pământul, dar numai Dumnezeu poate aduce ploaia care face ca seminţele să încolţească, numai El poate face ca mana să nu cadă asupra plantelor noastre. Orice am face, aveam nevoie de ajutorul Lui.    

            Şi şezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult. Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Şi chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa. Marcu 12:41-44.

          De multe ori uităm că Dumnezeu a zis că din ceea ce El ne dă, trebuie să îi dăm o anumită parte Lui. Avem bani, mâncare, îmbrăcăminte, sănătate, casă dar uităm că toate astea le datorăm Lui, iar dacă ne aducem aminte de El dăm un leu la un sărac, sau la biserică.Exemplul de mai sus ne arată credinţa văduvei care îşi aruncă şi ultimii doi bănuţi. Cât dăm noi din ce avem? Să dăm din ceea ce avem lui Dumnezeu nu înseamnă doar bani. Din timpul pe care Dumnezeu ni-l dă îi dăm ceva Lui (citind Biblia)? Oare nu El ne dă fiecare zi din viaţă? Nu El este cel care ne poate da mai multe zile de viaţă sau ne poate lua? Sunt persoane care găsesc scuze în privinţa asta. Nu dau bani la biserică pentru că preoţii profită de ei să trăiască în belşug. Dacă cumpărăm unui sărac o haină, dacă ajutăm un copil sărac, dacă ajutăm un om bolnav, de fapt le dăm lui Dumnezeu. Dumnezeu ne poate multiplica fructul mâinilor noastre atunci când şi noi îi dăm înapoi din ceea ce El ne dă. Avariţia nu ne aduce binecuvântarea lui Dumnezeu, ea face numai ca inima noastră să se închidă la credinţă şi să iubim mai mult banii decât pe Dumnezeu. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri. Dar tu, o, omule al lui Dumnezeu, fugi de aceasta şi urmează dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. 1Timotei 6:10-11. Atunci când suntem darnici cu cei ce au nevoie de ajutorul nostru, când dăm din ceea ce avem celor care sunt săraci, sărmani, bolnavi, ai nimănui, împlinim ceea ce Dumnezeu prin Isus Hristos a venit să ne anunţe. Crezând în Isus suntem salvaţi, iar dovada credinţei noastre  constă în faptul că suntem aşa cum El a fost, că ne iubim aproapele, că ajutăm pe cei nevoiaşi, bătrâni sau bolnavi. Nu trebuie să ne amăgim; dacă nu suntem aşa, nu am crezut încă în cel ce a fost sacrificat pentru păcatele noastre.

Credinţă, sau liniştirea conştiinţei?

          Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Matei 6:24.

          Pentru cei ce nu ştiu, Mamona personifică bogăţia şi lăcomia de bani. Mulţi cred că nu este rău să ai bani iar alţii că este rău să ai. Adevărul este că în Biblie nu spune că este rău să ai bani, ci rău este să iubeşti banii. Lăcomia este unul dintre cei mai mari duşmani ai fiinţei umane. În Vechiul Testament sunt foarte multe exemple de oameni care aveau bani, (unul dintre ele este regele David) şi nimeni nu îi condamnă de aceasta. Problema este că atunci când iubeşti banii mai presus de Dumnezeu, ajungi să fii tu sclavul banilor când de fapt ar trebui ca banii să îţi slujească ţie. Cel care iubeşte banii, în lăcomia lui încalcă legile lui Dumnezeu pentru a-şi satisface dorinţele egoiste şi nu de multe ori îşi calcă în picioare semenii. Peste tot în jurul nostru întâlnim persoane care urcă pe scara socială distrugând alte persoane, fie la serviciu pentru a dobândi un anume post, sau chiar de multe ori înşelând, minţind, furând iar în unele cazuri se ajunge chiar la crimă. În toate aceste rele, rădăcina lor este iubirea de bani.

          Şi când ieşea El în drum, alergând la El unul şi îngenunching înaintea Lui, îl întreabă: Învăţătorule bun, ce să fac să moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile:"Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta". Iar el a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor, şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează-mi Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii. Marcu 10:17-22.

          Isus care cunoştea inima lui ştia că iubeşte banii mai mult decât pe Dumnezeu. Isus nu a cerut la nici unul dintre cei 12 apostoli să vândă tot ce are, mai ales că unii dintre ei aveau familii. De ce oare acestui om i-a cerut? Simplu. Pentru că ştia că iubeşte banii mai mult decât pe cel care l-a creat şi care i-a dat tot ceea ce avea. Problema este că azi omul ia din Biblie numai ceea ce îi convine. Conştiinţa este aceea care ne avertizează când facem ceva rău, aşa că omul a găsit o soluţie să o liniştească ca să poată să doarmă liniştit. Se duce la biserică, aprinde o lumânare, spune odată Tatăl Nostru, se spovedeşte (eventual), iar când iese afară continuă să facă ceea ce în Biblie spune clar că este păcat. Nu trebuie să ne amăgim; nu facem altceva decât să încercăm să îl minţim pe Dumnezeu, iar asta nu este posibil. Dumnezeu cunoaşte inimile noastre şi gândul nostru. Pentru tot ceea ce facem astăzi într-o zi o să dăm socoteală dacă nu ne căim. Căinţa are loc în sufletele noastre, nu în biserică, nu în faţa preotului, nu gândind că mai târziu la bătrâneţe ai timp şi de asta, căci cum am mai spus Dumnezeu cunoaşte inima noastră şi s-ar putea să nu ne dea prilejul să ne căim mai târziu. Dumnezeu este iubire, dar pedepseşte minciuna şi falsitatea. Orice am iubi mai presus de Dumnezeu este păcat, fie că este vorba de bani, lucruri sau fiinţe. Dumnezeu ne-a iubit atât de mult că a dat pe unicul său Fiu pentru ca noi să ne salvăm şi aşteaptă din partea noastră iubire şi ascultare. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Ioan 3:16. Omul îşi iubeşte viaţa mai presus de Dumnezeu şi uită că aceasta nu depinde de fiecare în parte, ci de Dumnezeu, iar fiecare lucru bun sau rău care îl facem o să fie judecat atunci când vom ajunge înaintea Lui. La ce ne-ar folosi toate bogăţiile pământului dacă sufletul îl vom pierde? Putem oare să luam cu noi după moarte ceva din ceea ce adunăm în această viaţă? Sau este oare mai importantă viaţa aceasta care este aşa de scurtă decât cea de după moarte care este eternă? Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Matei 6:19-20. Încercăm să ne ascundem după deget, dar adevărul este că dacă nu ne căim şi nu ne întoarcem la credinţă (nu la religie, căci credinţa şi religia sunt diferite. Religia te învaţă iar credinţa o are fiecare sau nu) ori ne pierdem sufletele. Putem să ne liniştim cât vrem conştiinţa, şi vom avea poate un somn mai liniştit, dar de dat socoteală tot o să dăm într-o bună zi.