De unde vin lucrurile rele?

          De unde vin războaiele, şi de unde certurile dintre voi? Oare nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi, şi nu aveţi: ucideţi şi pizmuiţi, şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi pentru că nu cereţi. Cereţi, şi nu primiţi pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri. Iacov 4:1-3.

Vedem în fiecare zi la ştiri tot felul de crime, furturi, şi gândim în sinea noastră: " Cum a ajuns lumea aşa de rău?" În versetul de mai sus explică foarte bine că lăcomia, avariţia, egoismul sunt acele sentimente care ne pot duce în stare de a ucide pentru a dobândi anumite lucruri. Chiar şi aşa, de multe ori nu ne putem imagina de ce ajung anumite persoane să ucidă bătrâni pentru câţiva lei. Şi toate astea în timpuri în care nimeni nu moare de foame, în timpuri în care fiecare poate dobândi mâncarea de zi cu zi. Pentru toate astea explicaţia este că cei ce fură fac asta ca să risipească în plăceri. Cum de ajung oamenii capabili să curme o viaţă de om doar pentru a putea plăti anumite plăceri? Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri. 1Timotei 6:10. Ceea ce este cert despre cei care caută bogăţia şi plăcerile, este că dacă cineva îi studiază mai atent îşi dă seama că niciodată nu sunt mulţumiţi cu ce au şi niciodată nu sunt fericiţi. Oare chiar merită să alergăm atât după bani sau plăceri ştiind că viaţa este scurtă şi că pentru tot ceea ce facem o să dăm socoteală? De tot ceea ce avem nevoie să trăim nu trebuie să ne îngrijim, căci Dumnezeu are grijă să nu ne lipsească nici mâncarea şi nici îmbrăcămintea. Muncind putem să trăim liniştiţi şi în pace cu Dumnezeu. Dorinţele noastre nu trebuie să fie îndreptate spre ceea ce are vecinul sau prietenul, ci spre ceea ce Dumnezeu vrea să ne dea, şi nu trebuie să fie pentru plăceri care ne pot aduce pieirea sufletului. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Luca 12:19-20.

Credinţa fără fapte este moartă

          Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi prisosinţa răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale: s-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată a uitat ce fel era. Epistola sob. a sf. ap. Iacov 1:21-24.

          De foarte multe ori ni se întâmplă să citim cuvântul (Biblia), şi să ne regăsim acolo în ceeea ce facem. Biblia este oglinda care ne arată cum este sufletul nostru, cât suntem de păcătoşi, de credincioşi, de drepţi, etc. Citind Biblia este imposibil să nu vezi când te abaţi de la "cale". Mulţi oameni însă, privesc în oglindă, iar apoi merg mai departe uitând ceea ce au văzut. Îşi continuă viaţa cu obiceiurile pe care nu le poate lăsa datorită firii pe care o au. Mint, fură, preacurvesc, înşeală, bârfesc, înjură, etc. Degeaba îşi văd în oglindă sufletul, degeaba ştiu că nu este bine ceea ce fac; îşi continuă viaţa cu ideea că sunt credincioşi, dar faptele lor arată de fapt adevărata natură a fiecăruia. Ori spuneţi, că pomul este bun şi rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul este rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaşte pomul. Matei 12:33. Nu există om bun care să facă fapte rele; dacă facem fapte rele suntem răi. Putem să susţinem cât vrem că suntem credincioşi,  faptele noastre arată de fapt cum suntem. Credinţa nu constă numai în a te duce la biserică, a te ruga sau în a citi Biblia, ci şi în a împlini ceea ce ne cere Dumnezeu prin cuvântul său (Biblia). Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi!, dar nu le daţi cele trebuinciose trupului, care ar fi folosul? Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Epistola sob. a sf. ap. Iacov 2:14-17. De reţinut în primul rând că prin frate sau soră, nu se referă doar la fraţi de sânge ci şi la fraţi de credinţă, adică orice creştin. Spun aceasta pentru că există oameni care caută scuze în a ajuta pe altcineva. Câţi oare nu am întâlnit oameni sărmani în diferite ocazii? Vedem de multe ori cazuri de persoane care au nevoie de ajutorul nostru dar de foarte puţine ori sau niciodată nu ajutăm. Acesta este oare fructul nostru? Nepăsarea, invidia, egoismul, avariţia sunt roade rele. Oare un pom bun dă roade rele? Nu prin fapte ne mântuim, dar din fapte se vede credinţa noastră. De câte ori am ajutat pe cineva care nu are de muncă să îşi găsească? De cele mai multe ori putem ajuta diferiţi oameni în diferite feluri, nu doar prin a dărui ceva. Dar nici chiar asta nu o facem, iar rezultatul se vede în societatea în care trăim, în felul cum călcăm pe alţii în picioare ca să ajungem mai sus ca ei, în felul în care ajung copiii noştrii datorită educaţiei pe care le-o dăm. Acesta este fructul pe care îl dăm, iar fructul se vede inclusiv în stadiul în care a ajuns ţara noastră. Mergem din rău în mai rău, iar societatea a ajuns într-un stadiu de degradare atât de avansată încât nici chiar în familie nu mai există uniune. Şi cu toate astea nu există popor mai credincios ca cel român. Să aibă Dumnezeu milă de noi şi să ne îndrepte de pe calea pe care am rătăcit.

Familia în pragul dezastrului

          Şi aceasta să ştii, că în zilele din urmă vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi,hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia. 2 Timotei 3:1-5.

          Privind puţin în trecut (cam vreo 50 de ani), putem să vedem un model de familie foarte diferit de cel din ziua de azi. Părinţii îşi iubeau copiii, iar copiii la rândul lor îşi iubeau şi respectau părinţii. Legătura familială era una foarte strânsă între părinţi şi fii, dar şi între rudele mai apropiate şi până la cele mai îndepărtate. Părinţii îşi creşteau urmaşii cu multă trudă, dar şi cu iubire în acelaş timp. Ce anume s-a schimbat între timp? Nicicând în istoria omenirii nu s-au întâmplat atâtea atrocităţi în familie ca în ultimii 20-30 de ani. Modelul de familie a fost neschimbat mii de ani, dar cu toate acestea biblia a prezis aceste lucruri.  Această degradare a societăţii umane a fost prezisă acum 2000 de ani, şi chiar specifică, că va avea loc "în zilele din urmă". Nu trebuie decât să deschizi televizorul şi aceste ştiri nu lipesc: părinţi care îşi ucid copiii şi invers, copii care îşi scot părinţii afară din casă la bătrâneţe, bărbaţi care îşi ucid soţiile şi invers, fraţi care se omoară între ei, părinţi care îşi violează copiii, şi lista ar putea continua. Conceptul de familie s-a schimbat iar uniunea a început să dispară. Dacă ne uităm în Biblie putem să  ne dăm seama unde am greşit. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie. Ieşirea 20:12. Aceasta este una dintre poruncile pe care ni le-a dat Dumnezeu, fiind considerată ca păcat de moarte. Cu toate acestea tot mai puţini copii îşi cinstesc părinţii. Aceasta este baza unei familii fericite şi unite. Ascultă, fiul meu, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările maicii tale. Pildele lui Solomon 1:8. Tot mai mulţi copii din ziua de azi îşi desconsideră părinţii, că sunt demodaţi, că au concepţii vechi, că lumea s-a schimbat, şi datorită îngâmfării şi părerii despre sine mult supraevaluată nu realizează că ceea ce ei consideră a fi evoluţie de fapt este degradare a societăţii. Aşa ajung mulţi dependenţi de droguri, ţigări, băuturi alcoolice, care în final îi duc în braţele primitoare ale morţii. Copii, ascultaţi pe părinţii voştrii în Domnul, că aceasta este cu dreptate. "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta", care este porunca cea dintâi, cu făgăduinţa: "Ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ". Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului. Efeseni 6:1-4. Iubirea şi respectul trebuie să fie reciprocă. Din ce în ce mai multe divorţuri pun capăt  căsniciilor de multe ori după nici un an. Neînţelegeri, nepotriviri, lipsa compatibilităţii sunt unele dintre multele motive care pun capăt căsniciilor. Fraze ca: "Nu îl / o mai iubesc" se aud tot mai des, ca şi cum iubirea este ceva ce vine şi pleacă după bunul ei plac. Nici una din părţi nu acceptă compromisuri şi nu vrea să facă sacrificii. Egoismul este ridicat la rang de împărat. Supuneţi-vă unul altuia întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile, bărbaţilor lor întru totul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură,ori altceva de acest fel, ci să fie sfântă şi fără prihană. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Efeseni 5:21-28. Aceasta este calea spre un cămin fericit, cale pe care tot mai mulţi o ocolesc datorită egoismului. Fiecare caută doar interesul sau plăcerea proprie fără să se mai gândească la cel de lângă el. De multe ori chiar sunt încurajaţi sau împinşi de la spate de părinţi, care cred că pentru copiii săi trebuie să existe ceva mai bun,uitând că inclusiv proprii copii au defecte ca oricare altă persoană. Bătrânele, de asemenea, să aibă în înfăţişare sfinţită cuviinţă, să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult, să înveţe de bine, ca să înţelepţească pe cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii şi să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaţilor lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu. Epistola către Tit 2:3-5. Mulţi dintre bărbaţi înţeleg numai ce vor şi îşi maltratează şi umilesc soţiile uitând că ei ar trebui la rândul lor să-şi iubească soţiile aşa cum Hristos ne-a iubit pe noi. Hristos şi-a dat viaţa pentru noi, atât de mult ne-a iubit. Femeia este fiinţa care dă la rândul ei viaţă, ea este cea care îi dă copilului dragostea de care are nevoie, iar lucrul acesta face ca ea să fie specială. Cât de simplu este să avem o familie fericită şi cât de mult complicăm noi totul. Societatea s-a degradat uitând care sunt adevăratele valori umane. Egoismul, invidia, răutatea duc la coruperea adevăratelor valori care ar trebui să stea la baza educaţiei noastre şi al felului în care ar trebui să trăim. Cei mai mulţi dintre cei care pun preţ pe starea financiară sau propriile plăceri ajung să fie cu trecerea vârstei din ce în ce mai nefericiţi. Fericirea constă în iubirea reciprocă dintre soţi şi dragostea cu care aceştia îşi înconjoară copiii. Are oare preţ dragostea unei soţii pentru soţul ei sau pentru copii?