Cine îşi iubeşte sufletul îl va pierde

          Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Matei 16:25

          De foarte multe ori ne afundăm în problemele vieţii de zi cu zi şi intrăm astfel într-un fel de cerc vicios din care nu mai reuşim să ieşim. În fiecare zi o problemă de rezolvat, în fiecare zi o nouă dorinţă neîmplinită încă, în fiecare zi facem planuri pentru ziua de mâine, etc. Acesta este cercul vicios în care suntem de foarte multe ori fără macar să ne dăm seama că noi suntem atât de mici, atât de nesimnificativi... Credem cu tărie că suntem cineva, că am realizat ceva în viaţă şi cine ştie câte mai putem crede despre noi înşine uitând că de fapt fără ajutorul lui Dumnezeu suntem ţărână. Suntem ţărâna peste care Dumnezeu a suflat viaţă atunci când ne-a creat, suntem ţărâna pentru care a trimis pe cruce pe singurul său Fiu din dragoste pentru creaţia sa, şi cu toate astea ne umplem singuri de slavă găndind: "Eu sunt cineva!". În fiecare zi ne trezim de dimineaţa prin mila lui Dumnezeu dar cu toate astea nu îi suntem recunoscatori. Numai un om aflat pe patul de moarte poate înţelege cât de preţioasă este o zi de viaţă, numai un bolnav incurabil poate să înţeleagă cât de preţioasă este sănătatea şi viaţa, iar noi, de multe ori nu punem preţ decât pe dorinţele noastre.

          Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Matei 16:26.

          Şi atunci întrebarea este: dacă adunăm atâtea averi, atâtea experienţe, atâtea cunoştinţe, atâta faimă, la ce ne folosesc toate acestea dacă ne pierdem sufletul? Viaţa este atât de scurtă, iar eternitatea dacă se poate spune aşa, "infinită"; pentru ce este oare mai bine atunci să luptăm? În fiecare dimineaţă când ne trezim ne uităm cu speranţă la acea zi, dar nu vom şti niciodată dacă vom trăi să vedem şi apusul, iar dacă punem capul pe pernă nu vom şti niciodată dacă vom mai vedea încă un răsărit de soare.

          Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Ioan 3:16.

          Oare ne cere prea mult Dumnezeu cerându-ne să credem în Fiul său Isus pe care l-a trimis să moară pentru noi pe cruce? Isus a murit pe cruce pentru noi ca noi să fim eliberaţi din robia în care ne prinsese păcatul. Egoismul, răutatea, lăcomia, invidia ne pot urca de multe ori pe scara socială datorită faptului că ne folosim de ele, dar oare ne vor mai folosi odată ce ajungem în faţa Judecătorului suprem? Vom putea lua cu noi în moarte ceva din ceea ce am dobândit în timpul vieţii? Tot ceea ce dobândim în timpul vieţii nu este altceva decât vanitate, iar noi vom ajunge să plătim pentru tot ceea ce am făcut rău în timpul vieţii dacă nu ne căim şi îi cerem iertare pentru păcatele noastre Tatălui nostru celui din cer. Care tată nu îşi iartă fiul care îşi recunoaşte greşeala şi vrea să se indrepte? Dacă noi oamenii suntem capabili de atâta iubire, cu atât mai mult Dumnezeu, care a trimis pe Unicul Său Fiu să moară pentru noi  ne va ierta nouă păcatele aşa cum a promis.