Cine îşi iubeşte sufletul îl va pierde

          Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Matei 16:25

          De foarte multe ori ne afundăm în problemele vieţii de zi cu zi şi intrăm astfel într-un fel de cerc vicios din care nu mai reuşim să ieşim. În fiecare zi o problemă de rezolvat, în fiecare zi o nouă dorinţă neîmplinită încă, în fiecare zi facem planuri pentru ziua de mâine, etc. Acesta este cercul vicios în care suntem de foarte multe ori fără macar să ne dăm seama că noi suntem atât de mici, atât de nesimnificativi... Credem cu tărie că suntem cineva, că am realizat ceva în viaţă şi cine ştie câte mai putem crede despre noi înşine uitând că de fapt fără ajutorul lui Dumnezeu suntem ţărână. Suntem ţărâna peste care Dumnezeu a suflat viaţă atunci când ne-a creat, suntem ţărâna pentru care a trimis pe cruce pe singurul său Fiu din dragoste pentru creaţia sa, şi cu toate astea ne umplem singuri de slavă găndind: "Eu sunt cineva!". În fiecare zi ne trezim de dimineaţa prin mila lui Dumnezeu dar cu toate astea nu îi suntem recunoscatori. Numai un om aflat pe patul de moarte poate înţelege cât de preţioasă este o zi de viaţă, numai un bolnav incurabil poate să înţeleagă cât de preţioasă este sănătatea şi viaţa, iar noi, de multe ori nu punem preţ decât pe dorinţele noastre.

          Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Matei 16:26.

          Şi atunci întrebarea este: dacă adunăm atâtea averi, atâtea experienţe, atâtea cunoştinţe, atâta faimă, la ce ne folosesc toate acestea dacă ne pierdem sufletul? Viaţa este atât de scurtă, iar eternitatea dacă se poate spune aşa, "infinită"; pentru ce este oare mai bine atunci să luptăm? În fiecare dimineaţă când ne trezim ne uităm cu speranţă la acea zi, dar nu vom şti niciodată dacă vom trăi să vedem şi apusul, iar dacă punem capul pe pernă nu vom şti niciodată dacă vom mai vedea încă un răsărit de soare.

          Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Ioan 3:16.

          Oare ne cere prea mult Dumnezeu cerându-ne să credem în Fiul său Isus pe care l-a trimis să moară pentru noi pe cruce? Isus a murit pe cruce pentru noi ca noi să fim eliberaţi din robia în care ne prinsese păcatul. Egoismul, răutatea, lăcomia, invidia ne pot urca de multe ori pe scara socială datorită faptului că ne folosim de ele, dar oare ne vor mai folosi odată ce ajungem în faţa Judecătorului suprem? Vom putea lua cu noi în moarte ceva din ceea ce am dobândit în timpul vieţii? Tot ceea ce dobândim în timpul vieţii nu este altceva decât vanitate, iar noi vom ajunge să plătim pentru tot ceea ce am făcut rău în timpul vieţii dacă nu ne căim şi îi cerem iertare pentru păcatele noastre Tatălui nostru celui din cer. Care tată nu îşi iartă fiul care îşi recunoaşte greşeala şi vrea să se indrepte? Dacă noi oamenii suntem capabili de atâta iubire, cu atât mai mult Dumnezeu, care a trimis pe Unicul Său Fiu să moară pentru noi  ne va ierta nouă păcatele aşa cum a promis.

Chemaţi să fim diferiţi

          Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentu că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Ioan 15:19.

          Am ales acest text pentru că aici Isus vorbeşte despre deosebirea care trebuie să existe între credincioşi şi necredincioşi. În primul rând, cea mai mare eroare este atunci când cineva înţelege acest verset în sensul că ar face referire doar la "creştini" şi cei care nu sunt creştini.

          Mulţi cred că doar pentru simplul fapt că s-au născut "creştini" nu mai au nevoie de nimic altceva ca să îşi salveze sufletul. Cred că dacă s-au născut ( botezat) ortodocşi, catolici, penticostali, baptişti, etc, locul lor în rai este asigurat. Ei bine aceşti oameni sunt cei care cred că îl păcălesc pe Dumnezeu, uitând că Dumnezeu ne cunoaşte şi cel mai ascuns gând, ne cunoaşte mai bine decât ne cunoaştem noi înşine, că doar El este creatorul nostru. Isus era de aceeaşi religie cu toţi evreii şi cu toate astea şi la ei făcea referire, ceea ce scoate din calcul apartenenţa religioasă.

          Un alt grup ar fi format de cei care cred ca dacă se îmbracă şi se poartă într-un anumit fel sunt diferiţi de restul lumii, iar aici mă refer la cei care se duc la biserică în costum, îşi acoperă capul, se îmbracă în fuste până la pământ (ceea ce nu este rău) sau mai ştiu eu ce alte ritualuri folosesc, cred că asta este suficient. Isus nu s-a îmbrăcat în mod deosebit, nici nu făcea vreun fel de ritual.

          Isus ne-a cerut să îl urmăm pe El, să credem în El, să facem faptele Lui şi nu în ultimul rând să avem o relaţie personală cu Dumnezeu. Exemplul nostru este diferenţa dintre o persoană credincioasă şi una care nu crede cu adevărat. Nu contează câte cruci îşi fac unii în biserică, nici cum se îmbracă alţii, nici căreia dintre religiile creştine aparţinem dacă comportamentul nostru este ca al celor care nu cred, dacă faptele noastre nu îl reflectă pe Hristos. Isus a venit să condamne pe cei care au făcut din relaţia lor cu Dumnezeu o religie moartă. Fariseii nu erau cu nimic mai prejos decât preoţii, sau credincioşii din ziua de azi. Mulţi l-au închis pe Dumnezeu într-o biserică şi cred că numai acolo se pot ruga, iar când ies afară uită de credinţă şi revin la îndeletnicirile lor păcătoase. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui... Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Ioan 4:21, 23. Ni se întâmplă de multe ori să uităm că Dumnezeu este peste tot, că putem să ne rugăm în orice moment din zi sau din noapte şi în orice loc, cu voce tare sau în gând. Multă lume intră în biserică şi iese la fel cum a intrat pentru că nu ne deosebim cu nimic de cei care nu cred. Trebuie să fim conştienţi că, comportamentul nostru influenţează într-un fel sau altul pe cei din jurul nostru, iar dacă îi influenţează în rău datorită comportamentului nostru greşit este un mare păcat în faţa lui Dumnezeu. Tocmai de aceasta Dumnezeu nu vrea să ne izoleze de lume, ci noi să schimbăm lumea în bine. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel-viclean. Ioan 17:15. El a fost lumina lumii acesteia şi ne-a chemat pe noi la rândul nostru să fim lumină pentru cei pierduţi, iar lumină putem fi doar atunci când facem faptele celui ce a venit să moară pe cruce pentru fiecare dintre noi, Domnul nostru Isus Hristos. Am fost chemaţi să fim diferiţi, dar diferiţi prin exemplul nostru.

De ce rătăceşte lumea calea spre Dumnezeu

          Iisus a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Ioan 14:6.

          Evanghelia este un mesaj foarte uşor de înţeles, conceput de Dumnezeu în aşa fel încât să fie înţeles de orice categorie de oameni, dovadă fiind faptul că apostolii aleşi de Isus erau oameni săraci din cea mai joasă pătură socială. Probabil că mulţi oameni se întreabă în ziua de azi de ce foarte multă populaţie îşi pierde credinţa şi de ce Cuvântul lui Dumnezeu este tot mai greu înţeles. Tot mai multă lume este dezamăgită de biserică, tot mai mulţi oameni se depărtează de Dumnezeu în lipsa unui bun exemplu din partea acelora care ar trebui să ne călăuzească paşii spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi a credinţei. Pierderea credinţei vine odată cu pierderea relaţiei fiecăruia cu cel ce a creat lumea şi tot ceea ce ne înconjoară. Isus a venit pe pământ ca prin El noi să îl putem cunoaşte pe Dumnezeu, ( Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu l-aţi fi cunoscut; Ioan 14:7 ) şi cu toate astea tot mai multă lume înţelege credinţa în diferite feluri. Citind istoria creştinismului mi-am dat seama de un lucru; fiind oameni, toţi suntem supuşi greşelii şi suntem incapabili să înţelegem în totalitate planul lui Dumnezeu. Biserica de-a lungul timpului a greşit foarte mult (fiind condusă de oameni) ceea ce este de înţeles, dar principala greşeală este a noastră a credincioşilor, iar explicaţia este foarte simplă: în loc să îl urmăm pe Isus care este Calea, Adevărul şi Viaţa, am urmat o biserică sau alta, un lider sau altul. Şi în ziua de azi oamenii fac aceeaşi greşeală, lumea neînţelegând că Biblia care este Cuvântul lui Dumnezeu, ghidul care nu ne poate duce în direcţie greşită este de fapt singura noastră şansă atunci când o biserică sau un lider religios rătăceşte Calea. Credinţa nu este ceva care se poate interpreta după bunul plac al fiecărei persoane, credinţa este ceea ce Isus a venit să ne înveţe. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne!, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Matei 7:21.