Grăuntele de grâu

          Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Ioan 12:24.

          Sunt  persoane care nu înţeleg sensul acestei parabole, mai sunt unii care o înţeleg dar nu în profunzime, şi sunt cei care o înţeleg aşa cum Isus a vrut să o înţelegem. Înţelegând această parabolă, ne ajută să vedem cum ar trebui să fie o persoană credincioasă. Cum spuneam în alte dăţi anterioare, sunt destul de mulţi oameni care cred că dacă spun în gura mare că ei sunt credincioşi sau se duc duminica la biserică sunt salvaţi. Credinţa nu este doar faptul că o persoană recunoaşte că Dumnezeu există, că zice o rugăciune sau că se duce duminica la biserică, ci şi felul în care îşi priveşte propria viaţă. Nu putem să pretindem că suntem credincioşi, şi în acelaş timp să fim egoişti sau răi. Fiinţa umană este prin natura sa o fiinţă egoistă al cărei scop este supravieţuirea, de multe ori cu preţul vieţilor persoanelor din jurul ei. Pe lângă asta adăugâng lăcomia ajungem să avem un portret al multor persoane pe care de multe ori le întâlnim în viaţa de zi  cu zi. Sunt sigur că fiecare dintre noi am întâlnit cel puţin odată o persoană căreia atunci când i se cere ajutorul aceasta refuză să-l dea chiar dacă nu o costă nimic, doar ca nu cumva celălalt să se ridice la nivelul său sau chiar mai sus. Sau persoane care refuză să ajute un om/copil sărac zicând: "Nici pe mine nu m-a ajutat nimeni. Să muncească." Persoane care atunci când văd că tu ai realizat ceva se depărtează de tine şi ajung să îţi facă rău, de ajutor nici nu mai putem vorbi. Persoane care în lupta lor pentru avere distrug alte persoane minţind, înşelând, furând, etc. Niciuna dintre aceste persoane nu este compatibilă cu ceea ce ne cere Isus în parabolă.

          Un grăunte de grâu care rămâne într-o cutie, va rămâne un grăunte foarte mulţi ani, dar va fi singur. Pentru ca el să să poată să se înmulţească, trebuie să cadă în pământ şi să moară. În momentul în care din el răsare o plantă, el moare. Dar nu moare în zadar, pentru că dă naştere în acel spic la multe grăunţe. Isus în parabolă se referă atât la moartea sa, cât şi la moartea "eului" nostru egocentric. El trebuia să moară pentru ca lumea să fie salvată. El trebuia să moară şi să învie pentru ca lumea să creadă că el a învins moartea. După parabolă, în următorul verset Isus spune: Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică. Ioan 12:25. Cu acest verset ne confirmă că acea parabolă nu era numai pentru ceea ce avea să i se întâmple, (să moară crucificat pentru ca lumea să fie salvată) ci şi nouă ne este adresată. Nu se referă că noi trebuie să murim, pentru asta a murit El odată pentru totdeauna. Se referă la egocentrismul nostru. Cum spuneam la început prin natura noastră, noi ca oameni necredincioşi suntem fiinţe egocentrice (pentru cei ce nu ştiu ce înseamnă, o persoană egocentrică este aceea care crede că totul se învârte în jurul ei. Ea este cea mai importantă, este pe primul loc în topul priorităţilor.). Tot ceea ce facem este doar pentru noi, tot ceea ce urmărim este doar binele nostru. Când Isus îi spune lui Nicodim "Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu. Ioan 3:3."se referă la acelaş lucru, că noi trebuie să renunţăm la  egoismul nostru şi să trăim pentru Isus. Cum? În momentul în care egoismul moare putem să îi ajutăm pe cei din jurul nostru fără să ne gândim că ei pot urca undeva mai sus decât noi, muncim dar cinstit, fără a înşela, fura, minţii, ajutăm pe cei săraci chiar dacă nu avem multe posibilităţi, oferim celor din jurul nostru timp, etc.

          Aceasta este moartea dorinţelor noastre egoiste (moartea grăuntelui) prin care arătăm celor din jurul nostru dragostea pe care Domnul nostru Isus ne-a cerut să o arătăm, pentru ca cei din jurul nostru să îl poate cunoaşte pe El (iar cei care îl cunosc pe El prin dragostea noastră sunt grăunţele care se nasc prin moartea grăuntelui căzut în pământ şi care a murit). Prin moartea egoismului nostru nu facem altceva decât să arătăm dragostea Lui pentru oameni, iar rezultatul este că cei din jurul nostru îl vor cunoaşte pe El şi îl vor urma. Aceştia sunt grăunţele care au luat viţă (viaţă veşnică) prin moartea egocentrismului nostru. Isus nu a murit numai pentru noi, ci şi pentru ca prin noi lumea să îl cunoască pe El, ca lumea să vadă în noi dragostea Lui. Isus a murit pe cruce cu suferinţă multă, şi în schimb ne cere doar moartea egoismului nostru. Privind propria noastră viaţă, trebuie să o vedem ca pe ceva ce putem să oferim celorlalţi, ca şi ei să poată să cunoască credinţa, deci implicit pe Dumnezeu prin Isus Hristos care a murit pentru noi crucificat.