Orice interpretare este urmată de consecinţe (bune sau rele)

          După aceasta a pornit poporul de la Haşerot şi a poposit în pustiul Paran. Acolo a grăit Domnul cu Moise şi i-a zis:  "Trimite din partea ta oameni ca să iscodească pământul Canaanului pe care am să-l dau Eu fiilor lui Israel spre moştenire; câte un om de fiecare seminţie să trimiţi; însă aceştia să fie toţi căpetenii între ei". Şi i-a trimis pe aceştia Moise din pustiul Paran, după porunca Domnului, şi erau toţi căpetenii. Trimiţându-i pe aceştia din pustiul Paran, ca să iscodească pământul Canaanului, Moise le-a zis: "Suiţi-vă din pustiul acesta şi vă urcaţi pe munte şi cercetaţi ce pământ este şi ce popor locuieşte în el; de este tare sau slab, mult la număr sau puţin; cum este ţara pe care o locuieşte: bună sau rea, cum sunt oraşele în care trăieşte el: cu ziduri sau fără ziduri; cum este pământul: gras sau slab, de sunt pe el copaci sau nu. Fiţi curajoşi şi luaţi din roadele pământului aceluia". Aceasta se petrecea pe vremea coacerii strugurilor. Şi s-au dus ei şi au cercetat pământul de la pustiul Ţin până la Rehob, care vine lângă Hamat. De acolo au trecut în partea de miazăzi a Canaanului şi au mers până la Hebron, unde trăiau Ahiman, Şesai, şi Talmai, copiii lui Enac. Hebronul fusese zidit cu şapte ani înaintea oraşului egiptean Ţoac. Apoi au venit până în valea Eşcol, au cercetat-o şi au tăiat de acolo o viţă de vie cu un strugure de poamă şi au dus-o doi pe pârghie. Au mai luat de asemenea rodii şi smochine. Locul acesta l-au numit ei valea Eşcol, adică valea strugurelui, de la strugurele de poamă pe care l-au tăiat de acolo fiii lui Israel. Şi după ce au cercetat ei pământul, s-au întors după patruzeci de zile şi, mergând, au venit la Moise şi la Aaron şi la toată obştea fiilor lui Israel, la Cadeş, în pustiul Paran, şi le-au adus lor şi întregii obşti viţa şi le-au arătat roadele pământului aceluia. Apoi le-au povestit şi au zis: "Am fost în pământul în care ne-ai trimis, pământul în care curge miere şi lapte şi iată roadele lui. Dar poporul care locuieşte în el este îndrăzneţ şi oraşele sunt întărite şi foarte mari, ba şi pe fiii lui Enac i-am văzut acolo. Amalec locuieşte în partea de miazăzi a tării; Heteii, Heveii, Iebuseii şi Amoreii locuiesc în munţi, iar Canaaneii locuiesc pe lângă mare şi pe lângă râul Iordanului". Caleb însă a liniştit poporul înaintea lui Moise, zicând: "Nu, ci să mergem şi să-l cuprindem, pentru că îl vom putea birui". Iar oamenii cei ce fuseseră cu el au zis: "Nu putem să mergem împotriva poporului acestuia, pentru că e mult mai puternic decât noi". Şi au împrăştiat printre fiii lui Israel zvonuri rele despre pământul pe care-l cercetaseră, zicând: "Pământul pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el, şi tot poporul, pe care l-am văzut acolo, sunt oameni foarte mari. Acolo am văzut noi şi uriaşi; şi nouă ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor". Numerii 13:1-4, 18-34.

          Oricui i s-a întâmplat cel puţin odată ca uitându-se cu cineva la un film şi apoi comentându-l să aibă impresia că au văzut filme diferite, interpretând fiecare o anumită scenă în sensuri diferite. Asta se întâmplă însă în oricare situaţie din viaţă, persoane ce văd un anumit peisaj sau trăiesc aceeaşi experienţă dar în final fiecare trage concluzii diferite. Aceasta se întâmplă datorită perceperii diferite a fiecărei persoane în funcţie de informaţia pe care o procesăm; selecţionând,  organizând şi interpretând. Există o cantitate enormă de informaţii pe care o primim zilnic prin simţurile noastre, iar iar răspunsul nostru depinde de acest proces care se numeşte percepţie, şi înseamnă dezvoltarea unei idei care va determina un răspuns în funcţie de informaţia pe care o interpretăm de acord cu interesele noastre, atitudini, valori sau grad al nevoilor. Deci, percepţia, este ceva subiectiv, selectiv şi temporar. De percepţia noastră depinde cum ne comportăm, ce valori recunoaştem, educaţia noastră şi a copiilor noştrii, în ce credem, deciziile noastre, etc. Luarea deciziilor este momentul cel mai dificil pentru că aduc cu sine cele trei "R". Risc, Renunţare şi Responsabilitate. Viaţa noastră este rezultalul celor trei "R". Suntem rezultatul deciziilor noastre şi nu putem să dăm vina pe nimeni şi nimic.

          În capitolele 13 şi 14 de Numeri, poporul lui Israel se gasea în unul dintre aceste momente cruciale ale vieţii lor, în deşertul Paran, după o ieşire miraculoasă din sclavia în care erau în Egipt, după o călătorie grea. Se găseau la graniţa ţării pe care Dumnezeu le-o promisese. Înainte de a lua în stăpânire pământul promis, Dumnezeu îi vorbeşte lui Moise zicându-i  să trimită oameni în recunoaştere în Canaan, "pe care am să-l dau Eu fiilor lui Israel spre moştenire". Misiunea celor 12 lideri ai triburilor era să inspecţioneze ţara, ceea ce părea destul de simplu la prima vedere, dar se va complica mai târziu. După 40 de zile aceştia se întorc cu roade din pământul promis de Dumnezeu şi vine ora să informeze poporul de ceea ce au văzut şi trăit în Canaan. Cei 12 sunt martori la aceleaşi situaţii, au văzut aceleaşi lucruri, au lucrat împreună cot la cot, dar în momentul în care transmit informaţiile există diferenţe notabile. Întrebarea mea este: Unde este problema? Pentru că au trăit, au văzut şi experimentat aceleaşi lucruri. Ceea ce vedem se realţionează cu ceea ce suntem. Toţi suntem tentaţi să spunem că vedem lucrurile cum sunt, dar în realitate nu este întotdeauna aşa. Vedem lumea, nu aşa cum este, ci cum noi suntem în realitate, cum noi am învăţat sau am fost învăţaţi să o vedem sau interpretăm, ceea ce ne condiţionează foarte mult răspunsul nostru pe care trebuie să îl dăm, sau/şi decizia pe care trebuie să o luăm. Fiecare priveşte prin prisma necesităţilor, motivaţiilor, aşteptărilor şi experienţelor proprii. Cei 12 priveau aceleaşi lucruri (pământul, rodul, productivitatea pământului, oraşele şi cetăţenii acestora) şi le recunoşteau, dar interpretarea pe care o dau fiecare acestor lucruri reprezintă personalitatea fiecăruia dintre ei. Aşa că vedem cum întâmplările încep să se deterioreze prin prisma interpretării lor. Percepţia noastră în privinţa promisiunilor lui Dumnezeu, nu doar va determina comportamentul nostru, dar şi felul în care facem faţă problemelor vieţii. Cei 12 răspundeau nu conform realităţii, ci conform fricii lor la ceea ce au văzut. Nu vorbeau prin credinţă, ci prin prisma fricii lor în faţa unor inamici pe care îi exagerau, drept care Dumnezeu i-a ţinut 40 de ani în deşert ca pedeapsă a răzvrătirii şi necredinţei lor. Ajunseseră să prefere sclavia din care abea ieşiseră datorită neâncrederii lor în Cuvântul lui Dumnezeu. Văzuseră atâtea miracole şi totuşi credinţa lor lipsea cu desăvârşire.

Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă. 2 Petru 3:9.

          Deci care este misiunea noastră? Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: "Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. Matei 28:16-20.

          De multe ori suntem în situaţia celor 12. Dumnezeu vrea să ne îndrepte din păcatul nostru dar noi ne împotrivim şi preferăm sclavia păcatului, rămânând foarte mult timp şi poate de multe ori murind în "deşert" fără să vedem niciodată împlinite promisiunile lui Dumnezeu. Interpretăm numai ce vrem noi să interpretăm, şi/sau alegem să credem numai ce ne interesează.