Păcatul de a omite

          Mulţi oameni incearcă să îşi liniştească conştiinţa minimizând gravitatea faptelor lor prin diferite criterii prin care situează păcatul ca fiind mai mic sau mai mare pe o scara inventată de ei. Ce este mai grav? Să minţi, să preacurveşti sau să ucizi? În biblie scrie clar că şi mincinoşii şi curvarii vor merge în iad. Viaţa trăită în păcat ne depărtează de Dumnezeu. Nu există păcat mai mic sau mai mare. Unii vor zice: cine nu păcătuieşte? Păcătuim toţi, pentru că suntem slabi, dar diferenţa este dacă o facem conştienţi de consecinţe sau doar din slăbiciunea noastră, şi dacă ne căim de ceea ce am făcut. Una este să minţi pe cineva ceva pentru a avea ceva de câştigat de pe urma minciunii (o faci conştient), alta este  ca într-un moment să minţi pentru a scăpa dintr-o încurcătură( forţat de împrejurări, deci fără premeditare). Bine nu este în nici un caz. Dar în momentul în care tu minţi premeditat nu poţi să-i ceri lui Dumnezeu iertare că ai greşit, pentru că dacă este făcut cu intenţie nu se poate numi greşeală. O greşeală este atunci când se face fără premeditare, datorită unor circumstanţe pe care tu nu le poţi prevedea şi care te iau prin surprindere. Cine vrea să îşi liniştească conştiinţa cu scuze de genul eu păcătuiesc mai puţin grav nu face decât să se mintă singur. Cel ce fură 1 leu şi cel ce fură 1.000.000 de lei tot  la fel de păcătos este. Ceea ce am spus mai devreme ştie toată lumea şi am vrut doar să fac o introducere la ceva ce puţine persoane ştiu sau consideră că este un păcat.

          Păcatul prin omisiune. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împăraţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau cînd Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetam am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică. Matei 25:31-46.

          În aceste versete se vede clar că nu acuză Dumnezeu pe nimeni nici de minciună, nici de preacurvie şi nici de crimă. Aici nu se adresează celor care "fac ce vor cu viaţa lor", ci se adresează celor care pretind că au făcut voia Lui. Egoismul este păcat. Faptul că nu facem bine ştiind că ar trebui să îl facem este păcat, iar cum am mai spus, păcatul nu este mai mare sau mai mic. Putând ajuta un om care nu are ce mânca, putând ajuta un om sărac, putând ajuta pe cineva când nu găseşte calea de ieşire, putând face bine, iar noi în egoismul nostru nu îl facem, săvârşim un păcat. Putem să pretindem în faţa tuturor, sau chiar în sinea noastră ca suntem credincioşi cât vrem, dar dacă nu avem dragoste, iubire pentru aproapele nostru, nu suntem nimic. Dumnezeu ne-a chemat să ne iubim aproapele, să îl ajutăm la greu, să îi arătăm calea spre El. Dar cum putem să facem toate acestea dacă nu avem iubire? Nu a murit oare Isus pe cruce din dragoste pentru noi? Am meritat noi această dragoste? Nu! Am primit-o gratis, iar singura cerinţă a Lui pentru acest dar a fost să o arătăm tuturor.