Este bine să ne încredem în Dumnezeu şi nu în noroc

          Se aruncă sorţii în pulpana hainei, dar hotărârea toată vine de la Domnul. O altă versiune a bibliei spune: Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul. Pilde 16:33.

          Dacă sorţii depind de Dumnezeu, cui trebuie să îi dedicăm noi viaţa?

Dacă Domnul ghidează sorţii, atunci cu atât mai mult putem să ne încredem că ghidează şi vieţile noastre, mai ales că trebuie să ne amintim ce ne-a zis Isus: La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. Matei 10:30. Nici o pasăre nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru, a zis Domnul. Amintindu-ne de această promisiune ar trebui să ne liniştim ştiind că Tatăl nostru veghează asupra noastră, să scoată din mintea noastră orice urmă de îngrijorare, ca să putem să trăim calmi, veseli şi răbdători. Când o persoană este dominată de îngrijorări nu poate să se roage cu credinţă pentru că este tulburat de problemele pe care le are, nu poate să servească pe Domnul pentru că gândurile lui sunt la ceea ce îl frământă. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă. Matei 6:33. Când te gândeşti la problemele tale şi cauţi rezolvarea lor prin puterile tale, îl dai pe Dumnezeu deoparte, şi nu îl laşi pe El să le rezolve, astfel neglijând şi obligaţiile tale faţă de El. Ai început să cauţi un loc de muncă şi ai uitat că ceea ce trebuie să faci este să asculţi. El te va îndruma în găsirea unui loc de muncă. Lasă-l pe El să îţi dea locul de muncă. Întreabă-te: este posibil ca Tatăl tău să te trateze fără compasiune?

          Dacă el îşi aminteşte de păsărele, îşi va aminti cu atât mai mult de un umil fiu al său. Aruncă spre Domnul grija ta, şi El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului. Psalmii 54:25. sau o altă versiune spune: Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.

Viaţa, şi viaţa veşnică

          Am ascultat la biserică o predică şi aş vrea să o împart cu voi. Cum mulţi îşi fac credinţa după cum le place aş vrea să le dau o temă de gândire. Poate vor găsi în această predică ceva ce încă nu le este cunoscut lor, sau poate îi va ajuta (cum m-a ajutat şi pe mine) să reflexioneze asupra unor probleme din viaţa lor.

          Viaţa este scurtă. Ştim asta, dar nu întotdeauna suntem conştienţi pe deplin de aceasta, până când o întâmplare neaşteptată, o veste rea ne deşteaptă şi începe să ne aducă aminte că suntem muritori. Un accident, moartea neaşteptată a unui preiten sau apropiat, o boală mortală, care este ca şi cum moartea este deja anunţată, etc. Toate acestea ne aduc aminte la un moment dat că suntem muritori.

          Viaţa, aşa cum o vedem acum, în cele mai bune dintre cazuri trece foarte repede, iar în cele mai rele dintre cazuri este "viaţă de câine". "Ce este viaţa voastră?" Întreabă Iacov, şi tot el răspunde: "Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere.Iacov 4:14". Moise a scris o rugăciune care este în acelaş timp şi un psalm:" Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri care a trecut şi ca straja nopţii. Nimicnicie vor fi anii lor; dimineaţa ca iarba va trece. Dimineaţa, va înflori şi va trece, seara, va cădea, se va întări şi se va usca. Că toate zilele noastre s-au împuţinat şi în mânia Ta ne-am stins. Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; iar de vor fi în putere, optzeci de ani, şi ce este mai mult decât aceştia, osteneală şi durere. Că trece viaţa noastră şi ne vom duce. Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune. Psalmul 89: 4-6,9-12,14."

          Celui tânăr, bătrâneţea şi moartea i se par foarte departe, şi în orice caz preferă să nu se gândească la ele. Ceea ce este cert este că ajungem la vârsta de decădere fizică. Ieri aveam 18 ani, iar astăzi avem 40, 50 sau 60 de ani, iar mâine o sa ajungem la 80, dacă o să ajungem să vedem ziua de mâine... Viaţa aceasta este foarte scurtă. Este o altă viaţă mai bună? Adevărul este că, dacă exită viaţa eternă, aceasta este singura viaţă pentru care se merită să trăim, şi chiar dacă pare un paradox, chiar să murim, având în vedere că este veşnică. Eu vreau să îmi dedic timpul meu la ceea ce este esenţial şi adevărat, ci nu a unui vis care de multe ori se transformă în coşmar. Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune. Psalmul 89:14. Rugăciunea lui Moise ar trebui să fie şi rugăciunea noastră zilnică. Adună înţelepciune, dobândeşte pricepere! Nu le uita şi nu te depărta de la cuvintele gurii mele! Nu o lepăda şi ea te va păzi; iubeşte-o şi ea va sta de veghe. Iată începutul înţelepciunii: Agoniseşte înţelepciunea şi cu preţul a tot ce ai capătă priceperea. Preţuieşte-o mult şi ea te va înălţa; ea te va ridica în slăvi dacă o vei îmbrăţişa. Pilde 4:5-8. Şi unde este înţelepciunea? Unde se găseşte inteligenţa? La aceste întrebări răspunde Cartea Pildelor, zicând: "Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfânt. Căci prin Domnul se vor înmulţii zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de viaţă. Pilde 9:10-11." În cartea lui Iov corespunde cu textul din proverbe şi mai adaugă un detaliu:" După aceea Dumnezeu a zis omului: Iată, frica de Dumnezeu, aceasta este înţelepciunea, iar în depărtarea de rău stă priceperea. Iov 28:28." Este chestiune de înţelepciune să ai frică de Dumnezeu, şi de inteligenţă să te fereşti de ceea ce este rău. Ciudat este că, unii care mărturisesc că sunt creştini, nici frică nu au de Dumnezeu, pentru că nu fac ceea ce El zice; nici se feresc de rău, pentru că fac exact invers decât ceea ce El zice.

          Înţelepciunea este frica de Dumnezeu şi căutarea Lui mai presus de orice, pentru că doar cunoscând-ul şi iubind-ul mai presus de orice ve-ţi găsi viaţa veşnică. În Ioan 17:1-3 scrie: Acestea a vorbit Isus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Bazându-ne pe pe ceea ce scrie în biblie, viaţa veşnică este "cunoaştere", dar nu orice fel de cunoaştere. Viaţa veşnică este cunoaşterea lui Dumnezeu într-o relaţie personală prin intermediul lui Isus Hristos. Este viaţa trăită în conformitate cu cunoaşterea primită de la Sfântul Duh. Cunoaşterea în biblie vine de la relaţia dintre soţ şi soţia sa. După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind... Facerea 4:1. Cunoaşterea înseamnă o relaţie personală, foarte apropiată. Putem să avem viaţa veşnică prin credinţa în Isus. Credinţa în Fiul lui Dumnezeu stabileşte o diferenţă între cei care cred şi cei care nu cred.Viaţa veşnică nu poate fi întreruptă de moartea fizică. În Ioan 11:21-27 Isus zice: Şi a zis Marta către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Dar şi acum ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da. Iisus i-a zis: Fratele tău va învia. Marta I-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine,chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.

          Viaţa veşnică cere ca oricine să înveţe să se nege pe sine însuşi.

Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. Marcu 8:34-38. Iar Pavel spune în Galateni 6:7-9: Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul va secera viaţă veşnică. Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi.

          "Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfânt. Căci prin Domnul se vor înmulţii zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de viaţă. Pilde 9:10-11." Pavel era aşa de convins de acest adevăr că, după ce a enumerat toate lucrurile pe care le-ar fi putut face, sau de ceea ce ar fi putut beneficia după valorile acestei lumi trecătoare, a scris ceea ce în continuare citim în Filipeni 3:7-12: Dar cele ce îmi erau mie câştig, acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă. Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru care m-am lipsit de toate, şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc, şi să mă aflu întru El, nu având dreptatea mea cea din Lege, ci pe aceea care este prin credinţa în Hristos, dreptatea cea de la Dumnezeu, pe temeiul credinţei, ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui, ca doar să pot ajunge la învierea cea din morţi. Nu (zic) că am şi dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârşit; dar o urmăresc, ca doar o voi prinde, întrucât şi eu am fost prins de Hristos Iisus.

          Viaţa veşnică este consacrarea noastră pentru Dumnezeu atât cu corpul, dar şi cu sufletul. Isus roagă pe Tatăl pentru discipolii săi şi zice: Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Ioan 17:15-19. Consagrarea noastră este posibilă doar în măsura în care dăm ascultare adevărului lui Dumnezeu. Isus s-a rugat; Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Ce este adevărul? A întrebat Pilat. Această întrebare îşi pun foarte multe persoane chiar şi azi. Îngrijorător este că există "credincioşi" care  îşi pun această întrebare. Isus zice foarte clar "ce este adevărul" şi unde se găseşte el: "cuvântul Tău este adevărul". Adevărul este Cuvântul dezvăluit, în Vechiul şi Noul Testament. Nu este ceea ce mie mi se pare, nu este ceea ce simt. Este ceea ce Dumnezeu zice. Nu poţi să-i slujeşti lui Dumnezeu după placul tău, luând ceea ce îţi place din biblie, iar ceea ce nu îţi place, nu. Nu poţi să faci dintr-o haină ponosită un costum de gală. Nu poţi să comiţi adulter... şi să te prefaci că nu se întâmplă nimic. Nu poţi să te situezi în afara a ceea ce spune Dumnezeu şi să pretinzi că încă mănânci din arborele vieţii. Dumnezeu nu poate fi batjocorit. Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun? Luca 6:46. Nu oricine Îmi zice, Doamne, Doamne!, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Matei 7:21. Credincioşii care într-un anumit moment din viaţă decid să trăiască după voia lor, se situează în afara voinţei lui Dumnezeu, şi se expun răului de care vorbeşte Iov (şi de care se roagă Domnul nostru Isus să fim păziţi), ceea ce nu este înţelept.

          Adevărul stă în Cuvântul încarnat, în Fiul cel Unul-Născut, plin de Duh şi Adevăr. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Ioan 1:1. A fi consacrat sau sfinţit în Adevăr este, să trăim într-o intimă relaţie cu acel ce ne-a iubit chiar cu sacrificiul maxim de sine. Doar aşa putem participa la misiunea Lui.  . Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Ioan 17:18-19.

          Concluzie: Dumnezeu nu doar ne oferă viaţa veşnică prin intermediul cunoşterii lui Isus Hristos, sfinţindu-ne, consacrându-ne în Fiul Său, care a fost sacrificiul perfect pentru a ispăşi păcatele umanităţii, dar ne oferă posibilitatea de a participa în misiunea Lui pe pământ. Care este răspunsul tău?

                                         

                                                          Sinteză după o predică de José Seisdedos 

  

Păcatul de a omite

          Mulţi oameni incearcă să îşi liniştească conştiinţa minimizând gravitatea faptelor lor prin diferite criterii prin care situează păcatul ca fiind mai mic sau mai mare pe o scara inventată de ei. Ce este mai grav? Să minţi, să preacurveşti sau să ucizi? În biblie scrie clar că şi mincinoşii şi curvarii vor merge în iad. Viaţa trăită în păcat ne depărtează de Dumnezeu. Nu există păcat mai mic sau mai mare. Unii vor zice: cine nu păcătuieşte? Păcătuim toţi, pentru că suntem slabi, dar diferenţa este dacă o facem conştienţi de consecinţe sau doar din slăbiciunea noastră, şi dacă ne căim de ceea ce am făcut. Una este să minţi pe cineva ceva pentru a avea ceva de câştigat de pe urma minciunii (o faci conştient), alta este  ca într-un moment să minţi pentru a scăpa dintr-o încurcătură( forţat de împrejurări, deci fără premeditare). Bine nu este în nici un caz. Dar în momentul în care tu minţi premeditat nu poţi să-i ceri lui Dumnezeu iertare că ai greşit, pentru că dacă este făcut cu intenţie nu se poate numi greşeală. O greşeală este atunci când se face fără premeditare, datorită unor circumstanţe pe care tu nu le poţi prevedea şi care te iau prin surprindere. Cine vrea să îşi liniştească conştiinţa cu scuze de genul eu păcătuiesc mai puţin grav nu face decât să se mintă singur. Cel ce fură 1 leu şi cel ce fură 1.000.000 de lei tot  la fel de păcătos este. Ceea ce am spus mai devreme ştie toată lumea şi am vrut doar să fac o introducere la ceva ce puţine persoane ştiu sau consideră că este un păcat.

          Păcatul prin omisiune. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împăraţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau cînd Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetam am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică. Matei 25:31-46.

          În aceste versete se vede clar că nu acuză Dumnezeu pe nimeni nici de minciună, nici de preacurvie şi nici de crimă. Aici nu se adresează celor care "fac ce vor cu viaţa lor", ci se adresează celor care pretind că au făcut voia Lui. Egoismul este păcat. Faptul că nu facem bine ştiind că ar trebui să îl facem este păcat, iar cum am mai spus, păcatul nu este mai mare sau mai mic. Putând ajuta un om care nu are ce mânca, putând ajuta un om sărac, putând ajuta pe cineva când nu găseşte calea de ieşire, putând face bine, iar noi în egoismul nostru nu îl facem, săvârşim un păcat. Putem să pretindem în faţa tuturor, sau chiar în sinea noastră ca suntem credincioşi cât vrem, dar dacă nu avem dragoste, iubire pentru aproapele nostru, nu suntem nimic. Dumnezeu ne-a chemat să ne iubim aproapele, să îl ajutăm la greu, să îi arătăm calea spre El. Dar cum putem să facem toate acestea dacă nu avem iubire? Nu a murit oare Isus pe cruce din dragoste pentru noi? Am meritat noi această dragoste? Nu! Am primit-o gratis, iar singura cerinţă a Lui pentru acest dar a fost să o arătăm tuturor.