Rugăciunea

 De cele mai multe ori suntem tentaţi să repetam o anumită rugaciune foarte mult timp, datorită faptului că nu se indeplineşte, că ne place mult, că nu ştim alta. Problema este că tot repetând-o ea nu mai vine din suflet. Ajunge să fie recitată ca pe o poezie (vezi Tatăl Nostru). Mulţi îl recită când se trezesc, sau când se duc la culcare dar fără să mai însemne ceva pentru ei, sau să mai simtă vreo emoţie. Citeam undeva că atunci când ne rugăm trebuie să: citez "Spune-i lui Dumnezeu tot ce este în sufletul tău, ca şi cum ţi-ai descărca sufletul cu plăcerile şi durerile lui în faţa unui prieten. Dacă cineva consideră ca greşesc să ia în considerare că Psalmii lui David chiar asta fac. Am ales să scriu o parte din unul care se potriveste oricarei persoane, având în vedere ceea ce spune.
 Psalmul 50
Ai milă de mine, Dumnezeule în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta, şi fără vină în judecata Ta. Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu! Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele, pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. Întoarce-ţi privirea de la păcatele mele,  şterge toate nelegiuirile mele! Zideşte la mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi spijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă! Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.  Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea v-a lăuda îndurarea Ta. Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea v-a vesti lauda Ta. Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită. Foarte mulţi credincioşi merg la biserică, îşi fac două cruci, spun un Tatăl Nostru, pleacă capul la slujba preotului şi apoi pleacă acasă liniştiţi şi comvinşi că Dumnezeu le-a iertat păcatul, că sunt credincioţi şi chiar plăcuţi în faţa lui Dumnezeu. Această rugăciune a lui David vine din suflet, vine ca un strigăt disperat spre Dumnezeu. Fără o relaţie personală cu Dumnezeu credinţa nu este decât o credinţă goală, fără vreun semn de aprobare de la Dumnezeu în viaţa noastră, fără un fruct pe care să-l dăm, fără să ne aigurăm viaţa veşnică alături de Domnul. Putem să înşelăm poate pe oricine din jurul nostru, dar pe Dumnezeu, cel care cunoaşte sufletul şi mintea noastră nu vom reuşii niciodată, iar viaţa noastă nu v-a fi altceva decât rezultatul alegerilor noastre greşite de-a lungul anilor. Primul pas spre credinţă este rugăciunea spusă cu un suflet deschis şi umil în faţa lui Dumnezeu. Este primul pas pe care îl putem face ca să îl găsim pe Dumnezeu.