duminică, 29 aprilie 2012

De ce întârzie să vină de multe ori răspunsul la rugăciunile noastre?


          Totuşi Domnul aşteaptă să se milostivească de voi, şi se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El. Isaia 30:18
          Dumnezeu întârzie de multe ori în a răspunde rugăciunilor noastre. În biblie se întâlnesc multe exemple în care Dumnezeu nu răspunde imediat. Pavel a trebuit să se roage de 3 ori să i se scoată " ghimpele din trup", iar Domnul i-a răspuns că harul său este de ajuns (2 Corinteni 12:2-10). Iacov a trebuit să se lupte până la răsărit ca să obţină binecuvântarea Domnului (Facerea 32:24-32).
          Dacă ai chemat în rugăciune pe Domnul şi răspunsul întârzie să apară, trebuie să ştii câteva lucruri; Tatăl nostru are motivele sale pentru care ne lasă să aşteptăm. Uneori o face ca să îşi arate puterea Sa asupra noastră ca să ne facă să înţelegem că are dreptul de a da sau a refuza cererile noastre. De cele mai multe ori întârzierea este în avantajul nostru. Poate Dmunezeu te lasă să aştepţi pentru ca dorinţele tale să fie cât mai fierbinţi. Dumnezeu ştie că întârzierea va accentua şi va creşte intensitatea dorinţelor tale, dacă El te lasă să aştepţi vei vedea mai limpede problema pentru care te-ai rugat şi vei încerca cu mai multă îndârjire să o obţii (prin rugăciune) şi pentru că a întârziat atat de mult, vei aprecia mult mai mult binecuvântarea cerută. Alt motiv ar fi; atunci când există în noi ceva rău care trebuie înlăturat înainte de a primi răspunsul la rugăciunea noastră.  Poate părerea ta despre ceea ce scrie în biblie este greşită, sau poate crezi în puterile tale, în loc să crezi în totalitate în Isus. La fel de bine Dumnezeu te poate lăsa să aştepţi ceva timp ca să îţi arate la sfârşit cât de mare este bogăţia prin harul Său. Toate rugăciunile tale sunt scrise în cer, şi chiar dacă nu se răspunde imediat poţi să fi sigur de faptul că nu au fost uitate, ci că Dumnezeu într-un anumit timp va răspunde pentru bucuria şi satisfacţia ta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rugam sa lasati un comentariu.