Femeia samarineancă

       Citeam zilele trecute un studiu biblic scris de Dr. Merrill C. Tenney şi mi-am dat seama că citind Biblia fără a cunoaşte contextul istoric, duce la o interpretare parţială sau de multe ori „după ureche”. În evanghelia după Ioan capitolul 4 versetele de la 1-42 găsim o relatare despre cum Isus „a trebuit” să treacă prin Samaria, iar acolo întâlneşte o femeie samarineancă cu care are o conversaţie. Pentru noi, în ziua de azi este ceva atât de normal că nici prin cap nu ne-ar trece cât de interesantă este această relatare. A lăsat Iudeea şi S-a dus iarăşi în Galileea. Şi trebuia să treacă prin Samaria. Ioan 4:3-4. Citind aceste versete suntem tentaţi să credem că „trebuia” să treacă Isus prin Samaria pentru că aşa era cel mai bine. Ei bine în acele timpuri Samaria care era una dintre regiunile Israelului, era considerată de evrei ca fiind spurcată, deoarece oamenii din acele locuri prin amestecarea cu persoane din afara Israelului, se depărtaseră de credinţă şi duceau o viaţă după bunul lor plac. Deci evreii din alte regiuni evitau să treacă prin Samaria, considerându-se un păcat trecerea prin acel zone. Care au fost atunci argumentele lui Isus de a alege trecerea prin Samaria? Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână, şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-mi să beau. Ioan 4:6-7. Ceasul al şaselea după ora evreilor de atunci era 12 ziua. Obiceiul femeilor din acea vreme era să se ducă să aducă apă seara, unul din motive fiind căldura. Această femeie se ducea la acea oră datorită proastei reputaţii pe care o avea, fiind respinsă de celelalte femei. În acea vreme un evreu nu putea să vorbească în public cu o femeie, chiar dacă aceasta era soţia sa. Era o ruşine să vorbeşti cu o femeie în public, societatea considerând o persoană care vorbea în public cu o femeie ca fiind nedemnă, atrăgând automat dispreţul tuturor. Cu toate astea Isus se opreşte să vorbească cu o femeie, care pe deasupra nu era a sa, nu era credincioasă, era din Samaria şi ca să fie tacâmul complet mai avea şi o reputaţie foarte proastă. În general omul se fereşte de orice i-ar putea strica reputaţia, dar fără îndoială Isus nu a ales să se ferească de nimeni. Din versetul următor vedem cum femeia samarineancă a fost chiar foarte surprinsă. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Ioan 4:9. Motivul pentru care Isus „a trebuit” să treacă prin Samaria era de fapt ca să găsească „oaia pierdută”. De multe ori la noi, în bisericile noastre, lumea nu te acceptă pentru reputaţia pe care poate o ai. Au ajuns oare bisericile mai presus de Isus? Nu contează că suntem respinşi de societate, căci Isus nu respinge pe nimeni. Trebuie să ne punem doar privirea în Isus căci El este singurul care ne acceptă aşa cum suntem. El este singurul care ne acceptă cu păcatele noastre şi ne ajută să ne curăţim de ele, schimbând în fiecare zi firea noastră naturală, „punând în locul inimii noastre de piatră o inimă de carne”.

Îţi poţi dori o viaţă fără iubire?

          Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea , încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Ioan 3:16

Dacă cineva mi-ar cere să pun întreaga Evanghelie într-un singur verset acela ar fi Ioan 3:16. Nici un verset din Biblie nu descrie mai clar Evanghelia lui Hristos. Aici vedem totodată de ce Isus şi-a dat viaţa, învăţătura şi lucrarea lui Dumnezeu. Cine înţelege acest verset înţelege toată esenţa Bibliei. Iar dacă cineva nu îl înţelege nu contează cât de mult studiază Biblia, cât timp mergi la biserică, cât de mult te schimbi sau cât de bun este; pierde toată esenţa Evangheliei. Cel ce înţelege acest verset ştie că Evanghelia este mai mult decât o religie. Este o formă de a trăi, a înţelege şi de a înfrunta viaţa. Evanghelia nu este o religie ci viaţa însăşi.

Îţi poţi dori o viaţă fără iubire?

Este posibilă iubirea fără viaţă?

Când cineva citeşte ziarele, ascultă la radio sau vede ştirile la tv îşi poate da seama ce este o viaţă fără iubire sau o iubire fără viaţă. Bătrâni abandonaţi, maltrataţi, îndepărtaţi sau respinşi, femei violate, maltratate, asasinate, copii abuzaţi, omorâţi, explotaţi, familii destrămate, violenţă în familii, în şcoli sau în stradă, excludere socială, marginalizare, rasism, inegalitate socială, abuz de autoritate, singurătate, depresii, suferinţă, teamă , lăcomie, şi probabil am putea să enumerăm încă foarte multe.

După această relatare cineva ar spune că sunt pesimist, aşa că vreau să demonstrez cu acest verset (Ioan 3:16), şi prin credinţa mea că există speranţă. Ne vom da seama că de fapt pericolul vine de la cei care se laudă cu un optimism şi o bunătate înnăscută, cei ce ţin discursuri pline de speranţă dar practica şi stilul lor de viaţă arată pesimism şi dispreţ pentru semenii lor. Nu degeaba zice o vorbă că „cel mai mare duşman al omului este omul”. Omul continuă să omoare oameni, omul continuă să dea o pâine celor ce nu au ce să mănânce, omul continuă să fie mai sângeros decât cel de ieri, etc.

În acest pasaj selecţionat vedem caracterul iubirii lui Dmunezeu. O iubire Agape (iubire necondiţionată, alegerea a fost a Lui să ne iubească, a fost voia Lui să ne iubească, iubire ce caută întotdeauna binele pentru umanitate). Dumnezeu iubeşte omul, Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare dintre noi dincolo de meritele noastre, circumstanţe personale, sentimente  şi interese. Dumnezeu ne iubeşte de o formă dezinteresată pentru ca Dumnezeu este iubire.

Către cine îşi îndreaptă Dumnezeu această dragoste? Către toată umanitatea fără excepţie, indiferent de religia pe care o practică, de sex, de vârstă, de cultură, de ţară, de rasă, de culoare a pielii, de limba pe care o vorbeşte, indiferent de clasă  socială, etc. Către toţi şi fiecare în parte; o umanitate decăzută, ce a întors spatele lui Dumnezeu, alegând să trăiască în păcat şi să uite de Dumnezeu. O umanitate ce a ales să schimbe credinţa în Dumnezeu cu credinţa în om, să schimbe adevărul cu minciuna, o umanitate ce a ales să nu ţină cont de El şi aşa a început degradarea sa, ajungând ca materialismul să fie noua religie care face din om centrul universului, crezând că de fapt în jurul nostru se învârte tot. Această religie numită materialism nu a făcut decât ca omul să se separe de Dumnezeu şi să se îndrepte spre autodistrugere. Chiar şi aşa Dumnezeu ne-a arătat dragostea Sa pentru umanitate trimiţând pe singurul său Fiu( de asta se numeste iubire dezinteresată, pentru că nemeritând această iubire totuşi am primit-o, a fost alegerea Lui nu a noastră şi este spre îndreptarea umanităţii nu spre binele Lui, El neavând nimic de câştigat). Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. Romani 5:8. Valoarea iubirii Lui constă în faptul că a trimis să moară pentru noi ceea ce avea mai scump, pe Fiul Său. Întru aceea s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. 1 Ioan 4:9-10.

În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi. 1 Ioan 3:16.

          Scopul acestei iubiri pe care Dumnezeu ne-o dă este credinţă şi viaţă. Credinţă şi viaţă la îndemâna tuturor. „ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Ioan 3:16.” Trebuie făcută o diferenţă între „a crede” şi „ceea ce eu cred”. Ceea ce credem este important, dar mult mai important este în cine credem. Nu este important să credem ceea ce se spune despre Dumnezeu, ci important este să ne încredem ÎN Dumnezeu.

Credinţa în Isus = viaţă veşnică

          Este curios că oamenii pierd credinţa odată cu pierderea unui loc de muncă, a unei poziţii sociale, a bogăţiei, a unui lucru, etc. Oare de ce? Vorbim despre credinţa în Isus, cel care nu a dezamăgit pe nimeni, cel ce a trăit ceea ce a predicat, cel ce a iubit oamenii chiar şi când era pe cruce. Există credincioşi care îşi pun credinţa într-o biserică, într-un preot, într-un pastor, iar azi sau într-o bună zi or să se simtă dezamăgiţi. Cel ce niciodată nu a dezamăgit pe nimeni, şi nu o să dezamăgească este Isus. În El trebuie să ne punem credinţa. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei, şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Evrei 12:2

Pentru mulţi este foarte greu să creadă având în vedere că au fost dezamăgiţi de anumite biserici, de anumiţi lideri ai bisericii, dar ca să nu mai fie dezamăgiţi trebuie să creadă în Isus. Căci „ Iar Iisus a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Marcu 9:23”. Iar pe de altă parte nu putem să zicem că îl urmăm sau credem în El şi să nu urmăm exemplul Lui. Dacă zicem că avem împărtăşire cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul. 1 Ioan 1:6. Trebuie să îi urmăm exemplul. El a venit să ne arate cum trebuie să ne trăim viaţa ca să fim fericiţi şi împliniţi. Dacă în El credem pe El trebuie să îl urmăm, ci nu pe cineva sau ceva. Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, şi el aşa să umble. 1 Ioan 2:6. Dacă cineva vrea o viaţă în iubire acela trebuie să îl urmeze pe Isus, cel ce este expresia maximă de iubire necondiţionată, eternă, invincibilă şi neclintită. Pe de altă parte, dacă cineva vrea să experimenteze o iubire vie să trăiască pentru El, şi va învăţa ce este iubirea vie, dincolo de o declaraţie de dragoste, de o declaraţie romantică sau sentimente schimbătoare. Atunci putem să înţelegem cum să iubim fără să punem valoare pe cost sau cerinţe, adică să iubim necondiţionat. Atunci vom înţelege cum putem să iubim fără excepţie orice fel de persoane, cu mai multe sau mai puţine defecte, care ne iubesc la rândul lor sau nu, credincioşi sau nu, care ne dau ceva în schimb sau nu, etc. Aceasta este iubirea (dragostea) de care lumea are nevoie, aceasta este iubirea pe care credincioşii trebuie să o trăiască şi să o predice. Aceasta este iubirea lui Dumnezeu arătată prin Isus Hristos Domnul nostru.